June 2015 archive

10 Aşteptări la care părinţii ar trebui să renunţe dacă vor ca viaţa copiilor lor să fie plină de succes

10 asteptari ale parintilorMai este foarte puţin timp până la finalul acestui an şcolar şi până la starul examenelor de Capacitate, Bacalaureat, Intrare la Liceu, Facultate, iar eu sunt deja îngrozită de „pretenţiile şi aşteptările” pe care le-am auzit din gura părinţilor.

  • Dacă nu termini anul cu media generală 10 sau peste 9,50
  • Dacă nu intri la nu stiu ce liceu de prestigiu………………”
  • Dacă nu iei notă mare la Capacitate, Bacalaureat………..”,

iar lista ar putea continua.

(more…)

  • Pretenţii, pretenţii, pretenţii………………….

Uneori mă întreb: „Aceşti părinţii îşi iubesc sau îşi urăsc copii, că eu nu mai înteleg!”

Sunt ferm convinsă că fiecare părinte are sentimente puternice de dragoste (chiar dacă de cele mai multe ori nu le arată) şi o doză mare de responsabilitate faţă de proprii copii.

Şi la fel de convinsă sunt că mulţi părinţi consideră că ridicând standardul şi având pretenţii mari de la copii, este o dovadă de iubire din partea părinţilor pentru copii.

Dar sunt şi mai convinsă că această mare masă de părinţi consideră că atunci când copilul îşi îndeplineşte sarcina de „copil perfect şi elev model” este dovada de iubire şi respect din partea copilului faţă de părinte.

Şi în tot acest puzzle sentimental se pierde exact esenţialul: „Fericirea copilului şi starea de bine care să-l împingă către succes”

Dragul meu părinte, dacă vei renunţa la următoarele 10 aşteptări pe care le ai de la copilul tău, comunicarea dintre tine şi copil va creşte, iar succesul va fii la doar doi paşi de voi.

  • Carnetul de note plin de 10 pe linie

Toții părinţii vor de la copii lor să obţină numai note mari, dacă se poate 10 pe linie ar fii perfect.Şi asta în primul rând pentru a se mândri și lauda prietenilor și rudele. Dar copiii au diferite moduri de a răspunde la educație. Cei mai multi copii au nevoie sa fie ghidaţi și ajutaţi în procesul de învățământ. Nota 10 nu mai este de mult un indicator perfect al inteligenţei, mai ales în învăţământul din România. Să ai 10 pe linie la şcoală nu îţi garantează succesul în viaţă.

  • Chiar Albert Einstein și Steve Jobs nu au fost excelat în școala elementară. Dar au avut succes în viaţă
  • Să se poarte doar cum îţi doreşti tu
  • Are 12 ani şi se poartă de parcă ar avea 5 ani!”
  • E la fel de plângăcios ca atunci când era mic!”
  • Nu e responsabil deloc!”
  • A crescut , e cât mine de mare şi tot împrăştiat este!”

Şi aş putea continua cu o grămadă de văicăreli ale părinţilor la adresa copiilor lor.

Dragul meu părinte, copilul tău şi-a dezvoltat propria personalitate încă din prima zi de viaţă. Unele deprinderi care ţie nu îţi mai plac la copilul tău (dar pe care chiar tu i le-ai acceptat sub scuza că e mic) se pot remedia, dar fii realist şi conştientizează că acest lucru nu se va realiza peste noapte. Trebuie să-i acorzi răbdare şi să depui efort împreună cu el pentru a-l debarasa de proastele obiceiuri care te deranjează la el.

  • Să se poarte aşa cum îi spui, nu cum te porţi tu!

Aud adesea părinţi care se vaită de comportamentul urât al copiilor lor la şcoală, acasă, în societate. Dragul meu părinte, copilul imită ceea ce vede. Nu este un robot cu telecomandă să facă ce-i zici, atâta timp cât tu faci contrariul a ceea ce spui.

Dacă tu minti, vorbeşti urât, înjuri de mama focului, ţipi şi loveşti, pentru copilul tău acest comportament este unul normal pentru ca aşa face şi mama şi tata. Părinţii sunt pentru copii eroii principali în filmul propriei vieţi.

  • Să te atepti să-ţi fie mereu recunoscător pentru absolut tot le i-ai oferit!
  • Să-mi pupe şi tălpile că m-am străduit să-i dau de mâncare, să-l îmbrac, să-l trimit la şcoală, că-i fac toate poftele”….

Aud adesea această replică de la părinţi şi sinceră să fiu nu am înţeles nici până acum această mentalitate.

Dragul meu părinte, atunci când ai luat decizia de a aduce un copil pe lume ţi-ai asumat responsabilitatea „morală şi materială” de a-l hrăni, a-l îmbrăca, a-l educa.

Nu înţeleg de ce aştepţi de la copilul tău să îţi fie mai mult decât recunoscător, nu el a luat decizia de a veni pe lume, ci tu ai fost cel care a decis venirea lui. Asumarea responsabilităţii de părinte a fost doar decizia ta, la fel si ceea ce alegi să-i oferi. Prin asta demonstrezi că esti un om capabil.

  • Să creadă în tine atâta timp cât tu nu crezi în el.

Să înveţe să se facă avocat, contabil, constructor..

Să meargă la un liceu sau facultate de Informatică că asta se caută chiar dacă nu-i place matematica; să învete cât mai multe limbi străine chiar dacă el este pasionat de istorie.

Nu contează ce-i place copilului, nici ce talente are, nici ce-l pasionează, nici ce îşi doreşte, contează ce vrea părintele, el ştie mai bine, copilul este imatur

  • ” El este copil”.

Iar de aici şi până la războiul dintre generaţii nu mai este decât un pas.

Dragul meu părinte, dacă tu nu ai încredere în copilul tău să-i respecţi dorinţele şi pasiunile, el cum să aibă încredere în tine şi să creadă că îi vrei binele?

  • Copilul trebuie să înţeleagă întotdeauna că avem probleme.

Că au divorţat părinţii, că trebuie să se mute, că nu au bani suficienţi, că este mama obosită că a stat peste program la servici, că a venit tata nervos că l-a muştruluit seful ……ş.a.m.d.

Copilul trebuie să înţeleagă”.

Copiii nu pot fi întotdeauna înţelegători atunci când sunt prinși în situaţia de victime și implicaţi emoțional în ceva pentru care nu sunt responsabili.

Ei trăiesc la fel de intens fiecare problemă iscată în sânul familiei, iar de cele mai multe ori se consideră vinovaţi. Cel mai bine în astfel de situaţii este să purtaţi o discuţie deschisă în care sa-i explicaţi situaţia foarte clar.

  • Copilul nu trebuie sa-mi vadă sentimentele
  • Adesea părinţii îşi ascund sentimentele în faţa copiilor. Cu cât copii cresc, părinţii devin mai distanţi, mai reticenţi în a-şi arăta dragostea pe care le-o poartă copiilor. Astfel în comunicarea dintre părinte şi copil se ridică un zid greu de dărâmat.

    Degeaba îl iubeşti dacă nu îi şi arăţi acest lucru.

  • Totul este ok.

Mulţi părinţirefuză să vadă că copii lor au probleme grave. Fie că au probleme la şcoală, că se simt neînţeleşi, că sunt ironizaţi de prieteni, hărţuiţi in mediul social sau virtual, că nu au prieteni,…

Din lipsă de timp, de interes sau pentru simplul fapt că părinţii consideră aceste trăiri doar nişte copilării care vor trece, copii trăiesc adevărate drame emoţionale, se înstrăinează, se închid în ei si refuză comunicarea.

  • Să se comporte ca fata vecinului, baiatul prietenilor…

.În popor există o vorbă: „ Întotdeauna capra vecinului e mai mare şi mai frumoasă”Aşa şi cu copii. Întotdeauna copii altora sunt mai educati, mai bine crescuti, mai inteligenţi. Dragul meu părinte când vei înţelege că fiecare copil are propria personalitate, are calităţi şi defecte, că tu trebuie să exploatezi la maximum calităţile copilului şi să îi accepţi defectele.

  • Să fie mereu veseli şi fericiţi……

Nu are motive să fie trist sau nefericit, pentru că a primit tot ce şi-a dorit”.

Aud adesea din gura părinţilor această replică. Dar realitatea este cu totul alta. Copii au suficiente motive să fie tristi şi nefericiţi. Iar dacă părinţii ajung să afirme acest lucru fară să verifice motivele care îl fac pe copil nefericit atunci garantat există o problemă de comunicare în relatia părinte-copil.

Dragul meu părinte, renunţă la aşteptările nerealiste şi ascultăţi copilul. Obţine-i încrederea. Fă-l să creadă în tine, să ştie că se poate baza pe ajutorul tău şi îi vei deschide drumul către succes.

Dacă ai întrebări sau comentarii le poţi lăsa aici în rubrica de comentarii sau îmi poti trimitre un e-mail la adresa:

mathmoreeasy@yahoo.com

De asemenea, te invit şi pe pagina de facebook a blogului:

https://www.facebook.com/MathMoreEasy